miercuri, 8 octombrie 2008

-- Continuare articol anticonceptionale...





Implantele contraceptive

Sistemul de implante contraceptive reprezinta o metoda contraceptiva pe baza de progestagen, cu durata lunga de actiune si reversibila. Sistemul consta in 6 capsule moi de cauciuc siliconic. Fiecare capsula are 2,4 mm diametru si 34 mm lungime si contine 36 mg de levonorgestren. Capsulele sunt inserate subdermic in zona superioara a bratului sau in zona antebratului femeii printr-o procedura chirurgicala minora efectuata sub anestezie locala.

Dupa insertie, capsulele sunt palpabile, dar putin vizibile. Protectia fata de sarcina se instaleaza la 24h de la insertie si dureaza aproximativ 5 ani. Fertilitatea se redobandeste aproape imediat dupa ce se scot capsulele.

Implantul reprezinta o metoda contraceptiva recomandata in special femeilor care:
- doresc o contraceptie cu eficienta ridicata
- doresc o metoda contraceptiva activa pe termen lung
- prefera o metoda care sa nu fie legata de coit
- prefera o metoda care nu trebuie administrata zilnic si nu necesita aprovizionare
- au numarul dorit de copii, dar nu doresc sterilizare
- se gandesc la sterilizarea chirurgicala voluntara, dar nu sunt inca pregatite sa ia o decizie finala
- nu pot folosi contraceptive care contin estrogeni
- au probleme cu administrarea zilnica a pilulei

Contraindicatii:
Permanente: afectini maligne ale sanului

Temporare: diagnostic sau suspiciune de sarcina(pana la diagnostic), sangerari vaginale anormale, nediagnosticale, suspiciuni de tumori maligne de san(pana cand se elimina aceasta suspiciune)

Efecte secundare:

Cel mai frecvent efect secundar este tulburarea ciclului menstrual. Aceasta include sangerari prelungite, mici sangerari intermenstruale sau amenoreea. In general cantitatea de sange pierdut este mai mica decat cea din ciclurile normale. La unele femei pot aparea sangerari abundente. Amenoreea este un efect secundar frecvent. Daca se exclude posibilitatea unei sarcini, amenoreea nu reprezinta un risc pentru sanatatea femeii.Cefaleea este al doilea efect secundar ca frecventa. Alte efecte secundare mai putin frecvente sunt nervozitate, greturi, ameteli, crestere in greutate si efecte la nivelul tegumentelor, ca de exemplu, acneea.

Atentie!- Daca vreuna din capsule este expulzata, procedati la inlocuirea ei cat mai rapida, imediat dupa ce zona de insertie s-a vindecat. Asigurati o metoda contraceptiva temporara.


Noutati in contraceptie

Utilizarea continua a contraceptivelor orale. Problema care se pune in legatura cu COC este de a interpreta utilitatea sangerarii de privatiune hormonala de tip menstrual, fenomenul este pentru multe femei, unul neplacut, insotit de pierdere de sange, mastodinie, migrene, cefalee, sindrom premenstrual, tulburari comportamentale, masuri igienice. Nu este mai putin adevarat faptul ca femeile interpreteaza sangerarea menstruala ca un semn biologic ca sunt sanatoase si mai ales ca nu sunt gravide. Administrand fara intrerupere COC active sangerarea de privatiune hormonala nu are loc, eventualele spottinguri sanguine se reduc in cateva luni de utilizare, iar fenomene secundare evidente nu s-au înregistrat. Exista pe piata deja un produs conceput special pentru acest gen de utilizare, care contine 150 μg de Levonorgestrel si 30 μg de Etinil-estradiol/tableta, tabletele se administreaza zilnic 12 saptamani, dupa care se face pauza de 7 zile, cu tablete placebo sau fara.

Inelele vaginale
sunt dispozitive continatoare de hormoni, (o combinatie estro-progestativa sau numai progesteron ) care se introduc in vagin; hormonii eliberati se absorb prin mucoasa vaginala si trec in circulatia sanguina. Inelele vaginale se introduc în vagin de catre utilizatoare si ramân permanent, daca contin numai progestative sau se pastreaza 3 saptamâni si se scot pentru o saptamâna, pentru a permite o menstruatie, la cele cu estro-progestative. De asemenea, inelul se extrage pentru a permite contactul sexual sau toaleta intima.
Inele vaginale cu estro – progestative. elibereaza combinatia Etonogestrel 120 μg si 15 μg etinil-estradiol pe zi Un obstacol important pentru extinderea utilizarii este costul, deoarece inelul se extrage la 3 saptamâni, pentru a permite menstruatia, dupa care se utilizeaza un inel nou, fiind necesare 13 inele anual. Inelele vaginale cu estro-progestative asigura supresia ovulatiei, produc o glera cervicala densa si o reducere a dezvoltarii endometrului; un studiu amplu, efectuat pe 2322 de utilizatoare în SUA, Canada si Europa raporteaza 1,2 - 1,5 sarcini nedorite la 100 de utilizatoare.Efectele secundare ale inelelor estro-progestative, sunt reduse – rar sângerari intermenstruale, vaginite si cefalee (6%), leucoree, câstig ponderal, greturi, modificari afective, mastodinie, acnee (5%.)
Inelele vaginale cu progestative sunt de regula folosite de catre femeile care alapteaza pentru faptul ca nu afecteaza lactatia; folosirea lor în afara alaptarii este limitata de tulburarile de menstruatie, de regula absenta acesteia. Mecanismul de actiune este predominent prin cresterea vâscozitatii glerei cervicale, supresia dezvoltarii endometriale si în mai mica masura blocarea ovulatiei prin inhibitie centrala. Acest tip de inel vaginal contine progesteron, eliberat zilnic în doza de 10 mg si are eficienta 3 luni; eficienta sa contraceptiva scade daca este utilizat peste 1 an.Efecte secundare observate pentru inelele doar cu progestativ – leucoree, tulburari de urinare, infectii vaginale si tulburari menstruale.

Plasturii transdermici.
Combinatia hormonala de la nivelul plasturelui este absorbita trans-dermal, evita pasajul hepatic si ajunge în circulatia generala, inhibând ovulatia la nivel central, reducând dezvoltarea endometrului si producând o glera cervicala densa. În prezent pe piata exista un singur tip de plasture contraceptiv, care contine o combinatie estro-progestativa Progestativul folosit este Norelgestromin, din care se elibereaza zilnic 150 μg, iar estrogenul este Etinil-estradiolul, eliberat în doza de 20 μg, Un plasture asigura substanta activa pentru 7 zile; se folosesc 3 plasturi, câte unul pentru o saptamâna,iar dupa 3 aplicari se face pauza o saptamâna pentru a permite menstruatia.. Rata de esec (Pearl) este cuprinsa între 0,6 si 1,3 la 100 de utilizatoare, dupa modul de folosire. Eficienta plasturelui este influentata de greutatea corporala a utilizatoarelor, peste 90 de kg eficienta fiind mai redusa. Cel mai frecvent efect secundar este iritatia pielii în regiunea aderenta a plasturelui; restul efectelor secundare, în special sângerarea intermenstruala care este întâlnita în 18% dintre cazuri în prima luna se reduc cu trecerea timpului.

Vasectomia

Sterilizarea chirurgicala masculina(Vasectomia), reprezinta intreruperea capacitatii reproductive masculine cu optinerea unei sterilitati definitive. Chirurgical, sunt sectionate sau ocluzionate canalele deferente bilateral, astfel incit lichidul spermatic nu mai ajunge in ejaculat.

Avantajele metodei sunt legate de gradul mare de eficienta contraceptive. Procedura chirurgicala este simpla, se efectueaza rapid si nu necesita spitalizare.

Dezavantajele sunt legate de riscurile operatorii precum si de faptul ca este o metoda ireversibila.

Indicatiile metodei: se adreseaza cuplurilor care au decis ca si-au completat dimensiunile familiei si care nu pot sau nu doresc sa foloseasca o metoda de contraceptie temporara, precum si cuplurilor care au risc major de transmitere a unor boli genetice la descendenti.

Contraindicatiile: infectii locale sau infectii acute sistemice pina la vindecare, varicocelul(risc hemoragic crescut), hodrocelul voluminous, tesuturi cicatriceale la nivelul scrotului (cu aderente), hernia inghinala, formatiune palpabila intrascrotal(pina la diagnosticare), diabet, boli coronariene recente, anemie severa sau tulburari de coagulare(pina la rezolvarea si stabilizarea lor).

Metoda sterilizarii voluntare chirurgicale va fi folosita doar de catre cuplurile bine selectionate de catre medic, si numai dupa ce s-a obtinut consimtamintul informat. Barbatii care opteaza pentru aceasta metoda trebuie sa stie foarte clar ca este ireversibila(nu se vor putea razgindi) si sa inteleaga ca, vasectomia nu-I va influenta in nici un fel comportamentul sexual. In mintea multor barbati vasectomia este sinonima cu castrarea si termenul de sterilizare capata un sens mult mai larg decit este in realitate. De aceea, cuplul va fi informat ca hormonii cu rol in reglarea comportamentului sexual nu sunt afectati in nici un fel prin operatie.

Procedeele operatorii sunt 3 la numar: procedeul clasic(incizia se face cu ajutorul bisturiului), procedeul fara bisturiu si vasectomia terminala deschisa.

Evolutia post-operatorie este de regula buna, pacientul operat cu anestezie locala putind parasi clinica dupa aprox 30 min. Efortul fizic va fi evitat urmatoarele 48ore iar locul inciziei va fi pastrat curat si uscat.

Spermatozoizii dispar din ejaculat dupa aproximativ 20 de ejaculari, asadar, in acest interval se recomanda folosirea prezervativului ca metoda complementara de contraceptie.


Metodele de bariera

Metodele contraceptive de bariera ofera protectie impotriva sarcinii prin impiedicarea patrunderii spermatozoizilor in cavitatea uterine.

Indicatii generale de folosire a metodelor de bariera:

-Contraindicatii medicale pentru alte metode

-Contacte sexuale neregulate

-Forma interimara de contraceptie(in timpul amenoreei de lactatie, dupa vasectomie, cind se folosesc medicamente ce scad efectul contraceptivelor orale)

-Pentru protectie impotriva BTS si a HIV/SIDA

-In combinatie cu o metoda de calcul a fertilitatii


Metodele de bariera sunt :

1.Prezervativul masculin(membrane de cauciuc astfel conceputa incit sa acopere penisul in erectie). Este singura metoda de contraceptie care ofera protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala si a HIV/SIDA.

Contraindicatii: alergia la latex sau la spermicid.

2. Diafragma(cupa de cauciuc in forma de dom cu o margine flexibila). Se insera in vagin si acopera colul uterin. Pentru o eficienta mai mare se foloseste asociat cu spermicidele.

Efecte adverse:infectii de tract urinar, hipersensibilitate sau alergie la latex sau spermicid, discomfort al utilizatoarei sau al partenerului,leziuni vaginale, secretii vaginale anormale.

Contraindicatii:infectii urinare repetate in antecedente, anomalii vaginale, tonus vaginal scazut, nastere la termen in urma cu 6-12 saptamini, antecedente de sindrom de soc toxico-septic

3.Spermicidele(substante chimice care inactiveaza si distrug spermatozoizii). Pot fi sub forma de crème, supozitoare(ovule) sau foite. Devin active in 10-15 min de la introducerea in vagin si se contraindica spalatura vaginala timp de 6 ore dupa actul sexual. Daca in acest interval de 6 ore are loc un nou contact sexual este necesara folosirea unui nou ovul cu spermicid.

Contraindicatii: necesitatea unei contraceptii foarte eficiente, reactii alergice

Cu exceptia prezervativului, care are o eficienta contraceptive ridicata(peste 90%) metodele de bariera au eficienta in jur de 60-65%

Contraceptia de urgenta

Contraceptia de urgenta (impropriu denumita de "a doua zi") are ca scop prevenirea unei sarcini nedorite dupa un contact sexual neprotejat, accidental, fiind eficienta inainte de implantarea oului.

In prezent, in lume, in cabinetele de planning familial, sunt disponibile 3 metode:

1.Contraceptia hormonala postcoitala(eficienta in primele 72 ore de la contact)

2.Insertia de sterilet(eficienta in primele 5 zile)

3.RU486(preparat contragestiv)-in Romania aceasta metoda nu este disponibila

Indicatii:

-viol, incest

-abuz sexual pe handicap mental

-persoane vaccinate recent cu virusi vii sau cu unele boli contagioase(ex:rubeola)

-esec de metoda (rupere prezervativ, omisiune COC, expulzare sterilet, deplasare diafragma)

-contact sexual neprotejat

Contraceptia hormonala postcoitala (bine cunoscutul Postinor sau Regimul Yuzpe) actioneaza prin urmatoarele mecanisme:

1.actiune asupra axului hipotalamo-hipofizo-ovarian

2.inhibarea eventuala a ovulatiei, functie de momentul administrarii

3.modificarea motilitatii trompei

Efectele secundare ce pot aparea sunt:

-greturi, varsaturi

-dureri de sani

-singerari neregulate

-modificari cantitative ale singerarii menstruale

Atentie! Contraceptia de urgenta hormonala se aplica doar de 2 ori pe an (prezenta urgentelor cu o frecventa mai mare indica folosirea unei metode contraceptive inadecvate). Abuzul in aplicarea frecventa a metodei produce serioase metroragii (hemoragii uterine) foarte greu de stapinit si, uneori, perturba functiile hepatice

Dupa utilizarea Postinor, pina la urmatoarea menstruatie normala se recomanda abstinenta sau folosirea prezervativului la fiecare contact sexual.

Odata cu aparitia unei menstruatii normale este indicate trecerea la o metoda contraceptive eficienta, cu utilizare regulata.



Contraceptivele injectabile

Cele mai folosite preparate injectabile sunt cele progesteronice.

Mecanismul de actiune consta in ingrosarea mucusul cervical, ingreunand trecerea spermatozoizilor, impiedicarea ovulatiei la aproximativ jumatate din ciclurile menstruale si crearea unui endometru subtire, atrophic.

Pot folosi indeosebi aceasta metoda femeile care alapteaza si cele care au contraindicatie la estrogen dar ele pot fi folosite de orice femeie care solicita aceasta metoda, dupa un counseling corespunzator, asa fel incit femeia sa poata lua o decizie informata. In comunitatea medicala internationala se mentioneaza existenta unor incertitudini asupra deciziei ”consimtamintului informat” in utilizarea metodei si a “posibilitatilor de abuz”.

Contraindicatiile folosirii contraceptivelor injectabile cu progesterone sunt:
1. Afectiuni maligne ale sanului (sau suspiciune)
2. Afectiuni maligne ale colului uterin, uterului sau ovarului
3. Boli arteriale, cerebro-vasculare sau coronariene
4. Sarcina sau suspiciune de sarcina, pina se infirma
5. Singerari genitale anormale, nediagnosticate, pina la diagnosticare.
6. Chisturi ovariene functionale
7. Antecedente de sarcina extrauterina.

Efectele secundare ale contraceptivelor injectabile sunt:
-schimbarea caracteristicilor ciclului menstrual(singerari prelungite/neregulate, spotting, amenoree)
-cefalee
-crestere in greutate
-intirzierea revenirii fertilitatii
-acnee

Eficienta este foarte mare (0,3 sarcini/100femei in primul an de utilizare) in cazul utilizarii corecte.


Sper ca toate aceste informatii le-ai gasit interesante si ca te-au ajutat...Multumesc!!!


Sursa articolului:http://www.anticonceptionale.ro/despre-anticonceptionale.html

-- Folosesti cea mai buna metoda contraceptiva?



Ai auzit, cu siguranta, tot felul de pareri si povesti de la prietenele tale in ceea ce priveste metodele contraceptive pe care acestea le folosesc si te-ai intrebat:"Eu ce ar fi mai bine sa folosesc? Ce mi-ar conferi mai multa siguranta?".


Pentru aceasta, in cele ce urmeaza am sa-ti prezint in cele ce urmeaza informatii valoroase care sper ca te vor ajuta. Iti voi arata care sunt metodele contraceptive utilizate de cele mai multe dintre persoane impreuna cu avantajele si dezavantajele pe care acestea le prezinta

Lectura placuta!

Metode naturale de contraceptie
  • Coitul intrerupt- Este cea mai populara si ea mai raspandita metoda contraceptiva folosita.Ea consta in retragerea rapida a penisului, in momentul iminentei ejacularii, si depunerea spermei in afara vaginului. Este una din cele mai vechi metode de evitare a sarcinii.

    Este important de stiut ca metoda nu asigura securitate deplina, esecul metodei fiind apreciat la 10-25%. In plus, are si multe alte dezavantaje:scaderea libidoului, tulburari de comportament sexual, impotenta, tulburari de dinamica sexuala la ambii parteneri. Metoda poate fi considerate frustranta de catre barbat si trebuie evitata daca acesta sufera de ejaculare precoce sau daca partenera nu poate fi adusa la orgasm.

  • Abstinenta totala este o metoda cu eficacitate 100%. Exista cupluri care, din diferite considerente(religioase sau ideologice) isi refuza pur si simplu activitatea sexuala. De obicei insa, acest lucru duce la tensiuni insuportabile in cadrul cuplului iar opinia specialistilor este ca optarea pentru aceasta metoda ascunde de fapt o relatie profound anormala in cadrul cuplului.

  • Metoda calendarului (Ogino-Knauss) se bazeaza pe constatarea ca ovulatia se produce aproximativ cu 2 saptamini inainte de menstruatia urmatoare (aproximativ la mijlocul ciclului menstrual). Se va tine cont de faptul ca durata de viata a spermatozoizilor este de 7-8 zile (si uneori si capacitatea de fecundare se mentine tot atit). Ovulul isi mentine capacitatea de a fi fertilizat 12-24 ore dupa ovulatie. Pentru un ciclu menstrual regulat de 28 zile perioada fertila va fi intre a 7a si a 16a zi. Pentru situatia unui ciclu menstrual neregulat, formula de calcul propusa de Ogino este: x=10+n-28 si y=17+N-28. Unde: x este prima zi a perioadei fertile , y este ultima zi a perioadei fertile , n este numarul de zile ale ciclului cel mai scurt si N este numarul de zile ale ciclului cel mai lung.Se cere ca femeia sa aiba un calendar precis al duratei ciclurilor menstruale pe o durata de minim 6 luni.Indicele de esec este de 15-40%.
  • Metoda temperaturii bazale se bazeaza pe faptul ca ovulatia se insoteste de o usoara crestere a temperaturii, care se mentine pe toata durata persistentei corpului galben (pina la urmatoarea menstruatie). Aceasta crestere a temperaturii se datoreaza cresterii secretiei de progesterone. Cresterea temperaturii apare brusc, de la o zi la alta si este mica (0,2-0,5grade).

    Termometrizarea trebuie efectuata zilnic, la aceeasi ora, inainte de a cobori din pat, cu acelasi termometru, pregatit de cu seara. Temperatura se va masura timp de 5 minute, intrarectal, oral sau vaginal.Se va repeta mai multe cicluri la rind pentru a se repera momentele ovulatorii. Contactul sexual este permis dupa 3 zile de la ascensiunea termica.

    Indicele de esec este de aprox.17%


Anticonceptionalele orale combinate


Anticonceptionalele orale combinate (COC) contin un estrogen de sinteza (etinil-estradiol) si un progestativ de sinteza(poate fi diferit de la o formula la alta) adica exact hormonii pe care ii secreta in mod obisnuit ovarul. Din punct de vedere al dozajului ele pot fi:normodozate (nu se mai utilizeaza), microdozate (contin 0,03mg etinil-estradiol) si ultramicrodozate (contin 0,02mg etinil-estradiol). Din punct de vedere al concentratiei de hormoni/pilula, putem vorbi de COC monofazice (cu concentratie fixa de hormone pe tot parcursul ciclului) sau multifazice (cu 2-bifazice sau 3-trifazice concentratii diferite). Eficienta contraceptive a COC este foarte mare(99,9%).

Daca avem de-a face cu o folie de anticonceptionale multifazice cele 2 (respectiv 3) faze sunt “semnalizate”, fiind colorate diferit. Aceste anticonceptionale se vor lua obligatoriu in ordinea sagetilor de pe folie.

Daca in schimb avem de-a face cu COC monofazice, toate pastilele de pe folie sunt colorate la fel. Aceste pastile pot fi luate in orice ordine dorim, important este sa se ia una pe zi. Pe ambalaj sunt trecute cifre (sunt numerotate) sau zilele saptaminii cu scopul unic de a oferi utilizatoarelor un sistem de verificare.

Utilizarea COC este simpla: se ia cite o pastila pe zi, in fiecare zi in preajma aceleiasi ore, timp de 21 zile.Urmeaza o pauza de 7 zile(timp in care apare menstruatia) si in a 8a zi se va incepe o noua folie. Daca avem de-a face cu folii de 28 pastile, ultimele 7, colorate diferit, sunt pastile placebo (au ca rol mentinerea obisnuintei de a lua cite o pastila pe zi) si se vor lua (sau nu) in perioada de pauza. Prima folie se incepe in prima zi de menstra(se poate si intr-a 5a).

  • Daca se uita o pastila : Regula de baza este ca pastila uitata se ia indata ce ne amintim de ea,indiferent cind se intimpla acest lucru.Daca ne amintim in interval de 12 ore de la ora la care trebuia luata, nu este nevoie de protectie suplimentara. Daca insa au trecut mai mult de 12 ore, este nevoie de protectie suplimentara urmatoarele 7 zile.
  • Daca se uita 2 pastile : In prima zi cind ne amintim luam 2 pastile odata, in urmatoarea inca doua si apoi vom continua sa luam cite una pe zi (la ora obisnuita). Este necesara protectia suplimentara 7 zile. Poate aparea singerare.
  • Daca se uita 3 sau mai multe pastile : Se intrerupe folia, se face pauza 7 zile iar intr-a 8-a se incepe o noua folie. Va aparea singerare in interiorul celor 7 zile de pauza. E nevoie de protectie suplimentara pina ce vor fi luate 7 pastile corect.
  • Daca s-a pierdut o pastila (a cazut pe jos si nu o mai gasim, am luat din greseala 2 pastile in aceeasi zi) pastila pierduta va fi inlocuita cu o pastila de pe o folie de rezerva, in nici un caz nu se va sari peste ea.

Contraceptivele pot fi intrerupte oricind se considera ca nu mai este nevoie de contraceptie. Este de dorit sa fie intrerupte la sfirsit de folie pentru ca singerarea va aparea la 2-4 zile dupa intrerupere.

COC pot fi folosite perioade indelungate (ani) fara sa fie nevoie de pauze la diferite intervale de timp (altele decit cele de 7 zile dintre 2 folii consecutive). Utilizarea lor indelungata nu determina infertilitate si nici cancer de sin. Dimpotriva s-a constatat un efect protector al COC impotriva cancerului de endometru (50% la 5 ani de utilizare) si a cancerului de ovar (40-50% la 5 ani de utilizare).

Continua cu urmatorul post...



Sursa acestui articol: http://www.anticonceptionale.ro/despre-anticonceptionale.html